Actriţa Kate Winslet a mai făcut un pas în campania ei de a creşte gradul de informare a publicului legat de autism. Ea va crea o carte fotografică plină cu imaginile vedetelor care au înţeles că persoanele cu autism pot avea o viaţă alături de restul dacă sunt înţelese şi acceptate.
În 2009, Kate Winslet a narat documentarul “A Mother’s Courage: Talking Back to Autism” despre o mamă din Islanda care nu vrea să renunţe să-şi facă fiul să comunice, după ce medicii îi pun diagnosticul de autism şi îi explică cum nu prea e nimic de făcut. Kate Winslet, vedeta din “The Reader“, “Titanic” şi “Eternal Sunshine of the Spotless Mind” a înfiinţat o organizaţie care oferă ore de antrenament pentru vorbire celor care suferă de autism.
Organizaţia The Golden Hat Foundation e inspirată de poemul “The Golden Hat / Pălăria Aurie” scris de fiul autist al unei prietene de-a actriţei. Kate Winslet va scrie cartea “The Golden Hat” pe care o va ilustra cu fotografii de-ale marilor actori purtând pălării aurii, ca semn de susţinere a cauzei. Cartea va apărea în librăriile americane din noiembrie, potrivit Imdb. Dintre actorii care vor fi fotografiaţi cu pălăria aurie sunt Meryl Streep şi Javier Bardem.
Alte filme care s-ar putea sa va placa:
- Kate Winslet scrie o carte specială despre autism
- Kate Hudson si Matt Bellamy s-au logodit
- Regizorul şi scenaristul Paul Haggis a negat colaborarea pentru o carte despre scientologie
- Nunta printului William cu Kate Middleton a devenit subiect de film
- Eva Green vorbeste despre drama “Perfect Sense” si despre rolul Mariei Callas